Am vazut filmul acesta al lui Fatih Akin de sau de 3 ori in ultimii 3 ani.
Prima data eram cu o prietena, la cinema Europa din Bucuresti. Io eram dupa ceva zile de troscangeala intensa. Miroseam a beuturica si transpiram intens.Stiti (sau poate nu stiti ...), e senzatia aceea tare faina cand simti cum ti se scurge transpiratia, cum pielea iti devine unsuroasa/uleioasa, cum porii se dilata intens si se umplu cu praf, fum si alte mizerii, cum manutele iti transpira (palma, mai precis).
Ei bine, eram cu aceasta prietena, nenumita. Stateam undeva la balcon, in partea dreapta cum privesti ecranul. In mana aveam o cutie de bere. Si aceasta tot nenumita.
Eram in acea stare pe care o am dupa baut intens: lucid, activ, tensionat, plin de verva-punk, plin de dorinta de a sfasia lumea si de a naste o noua revolutie. A inceput filmul. Am desfacut berea. Am inceput sa beau, cate o gura mica. Dar des, cum fac de obicei. Adik, ca sa fiu ocupat cu ceva si sa am scuza fata de ceilalti ca nu vorbesc.
O formatie turceasca canta o melodie trista (in opinia mea). Ea sta pe uscat si de o parte si de alta a acestui pamant pe care se canta e apa. Nu departe in zare se vad cladiri din Istanbul (cred). Ma rog, is in mod cert cladiri care au arhitectura "turceasca". Poate is si cateva minarete pe acolo, prin imagini.
Au fost scene la care aproape ca am plans. Au fost scene la cre ma simteam lovit, pe NV, in stomac cu ciocanul. Au fost scene la care imi venea (ajutat de faptul ca in toata sala erau 6 oameni) sa sar pe marginea balustradei balconului si sa dansez. Si sa urlu/rag. Ce mai, imi venea sa rup totul in doo. Cu greu imi adunam restul de rationalizare deficitara ca sa ma infig mai bine in scaun.
Cahit m-a facut praf. M-a lasat sfasiat de dorinte neimplinite si dureroase, de porniri salbatice sexuale, alcoolice, auto-distructive. Iar ea, al carei nume imi scapa acum, m-a intristat in final, prin alegerea facuta, cea de a "renunta" la Cahit. Mi s-a parut putin cam "stereotipizata" alegerea ei, in sensul ca aducea cu "femeia este persoana cu capul pe umeri, gestionara domesticului, asiguratoarea sigurantei psihice a cuplului si cea care duce aprinsa faclia ratiunii...".Dar, in faza in care isi lua picioare in gura de la turcii dementizati continuu de ea (prin injuraturi legate de mama, familie, sorginte...) si ea perpetua activitatea de frustrare a alora, ei, atunci...am zis ca iau foc. Imi venea sa sar de fund in sus, vroiam sa cred ca asa ceva nu se poate. [Imi aduceam aminte de Sorin, care il inflama continuu pe Calin in MBL, in timp ce Calin il strangea tot mai tare de gat. Amandoi erau rosii la fata si respirau cu mare greutate. dar, ce-a fost, a fost odata. Acum, amusinam printre cadavre ale memoriilor aducerii aminte.] Apoi, cand ea e sodomizata in bar de nenea ala, imi venea sa intru in pamant, inimioara si sufletul meu erau ... atinse. Imi venea sa intru in film si sa ii spulber gandurile tipului, sa il fac, mental/psihic, sa se incovoaie pe jos de durere. Sa il haituiesc prin propriul sau trecut, care sa ajunga sa il goneasca de la orice tarm in largul oceanului.
In fine, acest film m-a "lovit". Acum, il revad din cand in cand, dar cu oarece detasare. Dar, in acea prima vizionare, am crezut ca revin la viata. Ca mintea mea, umflata de degringolada, nebunie, teama, izolare, se readuna si devine una cu ea insasi.
Intre optiunea din final a lui Cahit si cea a ei ... ar fi ca ... dpdv. al alegerii ....ca in filmu' regizat de Pasolini in care ea, regina, isi cioparteste copilul cu securea pt. a ii intarzia pe dusmanii care o goneau ca sa o prinda. Tragic?? E doar un cuvant. Mi-as da viata pt. un inlocuitor adecvat al cuvintelor ... sper!
Prima data eram cu o prietena, la cinema Europa din Bucuresti. Io eram dupa ceva zile de troscangeala intensa. Miroseam a beuturica si transpiram intens.Stiti (sau poate nu stiti ...), e senzatia aceea tare faina cand simti cum ti se scurge transpiratia, cum pielea iti devine unsuroasa/uleioasa, cum porii se dilata intens si se umplu cu praf, fum si alte mizerii, cum manutele iti transpira (palma, mai precis).
Ei bine, eram cu aceasta prietena, nenumita. Stateam undeva la balcon, in partea dreapta cum privesti ecranul. In mana aveam o cutie de bere. Si aceasta tot nenumita.
Eram in acea stare pe care o am dupa baut intens: lucid, activ, tensionat, plin de verva-punk, plin de dorinta de a sfasia lumea si de a naste o noua revolutie. A inceput filmul. Am desfacut berea. Am inceput sa beau, cate o gura mica. Dar des, cum fac de obicei. Adik, ca sa fiu ocupat cu ceva si sa am scuza fata de ceilalti ca nu vorbesc.
O formatie turceasca canta o melodie trista (in opinia mea). Ea sta pe uscat si de o parte si de alta a acestui pamant pe care se canta e apa. Nu departe in zare se vad cladiri din Istanbul (cred). Ma rog, is in mod cert cladiri care au arhitectura "turceasca". Poate is si cateva minarete pe acolo, prin imagini.
Au fost scene la care aproape ca am plans. Au fost scene la cre ma simteam lovit, pe NV, in stomac cu ciocanul. Au fost scene la care imi venea (ajutat de faptul ca in toata sala erau 6 oameni) sa sar pe marginea balustradei balconului si sa dansez. Si sa urlu/rag. Ce mai, imi venea sa rup totul in doo. Cu greu imi adunam restul de rationalizare deficitara ca sa ma infig mai bine in scaun.
Cahit m-a facut praf. M-a lasat sfasiat de dorinte neimplinite si dureroase, de porniri salbatice sexuale, alcoolice, auto-distructive. Iar ea, al carei nume imi scapa acum, m-a intristat in final, prin alegerea facuta, cea de a "renunta" la Cahit. Mi s-a parut putin cam "stereotipizata" alegerea ei, in sensul ca aducea cu "femeia este persoana cu capul pe umeri, gestionara domesticului, asiguratoarea sigurantei psihice a cuplului si cea care duce aprinsa faclia ratiunii...".Dar, in faza in care isi lua picioare in gura de la turcii dementizati continuu de ea (prin injuraturi legate de mama, familie, sorginte...) si ea perpetua activitatea de frustrare a alora, ei, atunci...am zis ca iau foc. Imi venea sa sar de fund in sus, vroiam sa cred ca asa ceva nu se poate. [Imi aduceam aminte de Sorin, care il inflama continuu pe Calin in MBL, in timp ce Calin il strangea tot mai tare de gat. Amandoi erau rosii la fata si respirau cu mare greutate. dar, ce-a fost, a fost odata. Acum, amusinam printre cadavre ale memoriilor aducerii aminte.] Apoi, cand ea e sodomizata in bar de nenea ala, imi venea sa intru in pamant, inimioara si sufletul meu erau ... atinse. Imi venea sa intru in film si sa ii spulber gandurile tipului, sa il fac, mental/psihic, sa se incovoaie pe jos de durere. Sa il haituiesc prin propriul sau trecut, care sa ajunga sa il goneasca de la orice tarm in largul oceanului.
In fine, acest film m-a "lovit". Acum, il revad din cand in cand, dar cu oarece detasare. Dar, in acea prima vizionare, am crezut ca revin la viata. Ca mintea mea, umflata de degringolada, nebunie, teama, izolare, se readuna si devine una cu ea insasi.
Intre optiunea din final a lui Cahit si cea a ei ... ar fi ca ... dpdv. al alegerii ....ca in filmu' regizat de Pasolini in care ea, regina, isi cioparteste copilul cu securea pt. a ii intarzia pe dusmanii care o goneau ca sa o prinda. Tragic?? E doar un cuvant. Mi-as da viata pt. un inlocuitor adecvat al cuvintelor ... sper!
Postări
Am vazut si eu filmul recent si m-a impresionat. Am trecut prin diverse stari, asa cum ai descris si tu mai sus. Cel mai mult mi-a placut cand a vorbit Cahit cu Selma, la hotel si i-a spus ca Sibel l-a adus la viata, ca era mort cand a cunoscut-o.
RăspundețiȘtergere