cand vorbesc despre mine insumi

cand nu ma mai suport
cand lenea mea ma doare
cand troscangesc cate ceva (trag la masea)
cand nu vorbesc despre altceva (decat mine)

altfel, constat ca ma repet pana la saturatie, atat in ceea ce priveste desprinderea de 'pasivitate' cat si in depunerea de efort pentru a trai.
Bourdieu zicea ca 'interes' vine de la 'a fi in'. Cum ar veni, a fi in un joc, in o derulare de ceva. Iar acest joc are, pt. persoanele prinse in el, o miza, adica ceva ce astia vor sa atinga/obtina, ceva pt. care merita sa investeasca in acest joc. ce sa investeasca? Depinde de ceea ce are fiecare (mai de pret?!).

ma intreb uneori, din ce in ce mai rar, care e cauza cea mai cauza a modului meu de a vedea lucrurile. de a ma distanta de ele, de a le privi de departe, de a pune un geam intre mine si ele.

oare increderea in propria persoana e ceva care, in lipsa, te poate 'determina' sa zdruncini ceea ce umple obiectele pana la punctul in care te intrebi ce rost are sa mai face ceva, orice adica?

Neavand incredere in propria persoana cred ca ajungi ceva, asa, o prototipa de umbra furisatoare. Ceva care merge repede, care nu priveste stanga-dreapta, care evita vorbirea directa, care se teme de manifestare, efuziune etc.

copacel, copacel, oamenii invata sa mearga. tot la fel, dar poate in un ritm mai lent si in o durata mult mai mare, ei se dezvata sa 'inainteze'. Si raman blocati in un fel de vid, de ceata deasa, de 'no direction home'.

Privirile umede sticlesc in bataia gerului, caci teama de 'a fi' tine mai degraba de starea lichida decat de cea solida.

traiasca cei care claxoneaza! (by the way, cum zice cineva...cu cat vremea devine mai umeda in bucuresti, cu atat nr. claxonarilor creste (bis: in Bucuresti)).

in rest, capra crapa piatra in patru.