sezen aksu,'mostenitorii' si amintirea 'terenurilor' de odinioara

Ascult Sezen Aksu si frunzaresc "mostenitorii. studentii francezi si relatia lor cu cultura" (bourdieu si passeron). Si, fara sa vreau, mi-am amintit, brusc, de terenul privind 'vecinatatile'. Era prin 2000 si V. derula aceasta cerctare legat de vecinitatile din Transilvania. Asta e o forma de organizare comunitara, mostenita de la sasi. Tin minte cum, pe balconul casei unde eram cazati, fumam si citeam articolul lui Muslea despre vecinatati. Asta ca sa ne facem o idee despre ce erau vecintatile la inceputul sec. XX si ca sa obtinem idei pt. grila de interviu. Mergeam pe la membri ai vecinatatilor si ii intrebam despre acestea: cum se constituie vecinatatea, cine face parte din ea, ce activitati deruleaza membrii impreuna, despre cotizatie, despre administrarea vecinatatii, despre ajutorare in gospodarie/munca campului etc.

Ah, ce fain era. Si imi amintesc ca am avut o suita intreaga de retineri pana sa imi iau inima in dinti si sa ii spun profesorului de antropologie V. ca sunt interesat sa merg pe teren. Eu, care am ceva probleme in a intra in vorba cu oamenii, priveam situatia de intervievare ca pe una destul de dificila mie. Nu stiam cum sa abordez situatia, cum sa ma prezint omului, cum sa ...etc. Dificultatea disparea la f. scurt timp dupa ce incepeam interviul. Desigur, mai scapam perle. Imi amintesc si acum cu jena reactia de neintelegere a unui sef de vecinatate din Viscri cand i-am spus ca ma intereseaza 'structura' vecinatatii. A facut ochii mari si se uita nedumerit la mine. M-am prins, in sfarsit, ca am facut o gafa si am umanizat termenul, zicand ca vreau sa stiu cine face parte din vecinatate, cum sunt alesi membrii, cum este administrata ea, cum se alege seful etc. Ce ne-am mai distrat cu totii, acasa, la gazda, cand am povestit faza...

Sau imi vine acu' alta faza. V. nu era cu noi, eram doar noi, 'echipa de intervievare'. Andreea, Vasile, io, Gabi, Cristina. Ajungem acolo unde trebuia sa ne cazam, trimisi de V. Aia ne primesc, dar destul de rezervati. Nu tu ceva efuziune, cioace seara la un pahar de tuica, nimic. La finalul sederii, in ultima seara acolo, trebuia sa ajunga V. Era anuntat. Cei mai nerabdatori sa soseasca erau gazdele. Plata, nene. banutii. Ajunge intr-un final V. si ne punem cu totii pe halit. cina cea Mare. Porc pe varza, tuica etc. La un moment dat, V. si fiul gazdei se prind ca au in comun o cunostinta f. apropiata amandorura. Si, deodata, se lasa cu hlizeala si chef. Si trascau. Ah, ce funny era cand, pe super-inabordabila scarita ingusta care lega etajul de mansarda, V. urca in 4 labe. Era cel mai sigur asa...

Ahhhhhhhhhhh, vremuri....