Așa deci, beau și muncesc. Când zic „beau„, înseamnă că pun cu măsură (60 ml), adică nu beau cu ghiotura. Am, așadar, laptop-ul în față, word-urile și pdf-urile necesare deschise, hârtie (coală A4) și creion mecanic la îndemână și vodcă rusească.
Am, cel mai adesea, un soi de trac atunci când încep a scrie o chestie nouă (fie ea ghid, capitol, articol, studiuletz, analiză pe date cantitative sau calitative). Acest trac durează până îmi compun în cap (și pe hârtie/doc word) ideea de bază a abordării și descompunerea sa pe bucățele. Odată ajuns la această viziune de ansamblu și, până la un punct, de detaliu, treaba zorește. Degetele alunecă (încet) pe taste și mintea capătă o coerență plăcută. Textul, la rândul său, prinde formă, conținut.
Dar am absolută nevoie să ajung la acest plan al viitoarei mele prezentări ca să pot începe să aștern coerent informațiile. Altfel, nu fac decât să zapez printre documente, informații, planuri etc. concurente, lucru care îmi secătuiește energia și mă agasează (nervos).
E adevărat că și lenea mea are rolul său important în acest debut întârziat al oricărei scriituri a mea. Pornesc greu, îngrozitor de greu. Dar, în acest răstimp, al lenei de debut, mintea mea nu stă degeaba, ci face diferite proiecții: de abordare, de audiție muzicală, filmică, ideatică etc. Și, la un moment dat, precum o „inspirație”, vine șuvoiul scriiturii. Aștern, aștern, cocoșat sub tăvălugul cuvintelor. Precum un hamal încovoiat de greaua încărcătură a vaporului, așa și eu pufăi, oftez și bat din picior până întrevăd, în minte, planul/drumul abordării.
Acum, de exemplu, știu cum vreau să arate textul prezentării mele. Ave!
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu