post despre nimic

Beau un whiskey si rânjesc cepele la aduceri aminte din trecutul nu foarte îndepărtat. 

Nu am absolut nimic de spus în acest moment, dar nici nu pot să tac. Mi se rupe de multe, dar nici nu-mi vine să las totul baltă și să mă car. Dacă ar fi să mă car, aș pleca la o stână, în munte, nu afară. Afară a devenit un spațiu deschis, translucid, lipsit de atractivitate pentru mine. Afară e un fel de refuz al înăuntrului. Pentru mine, afară echivalează acum cu o negare a ceea ce interiorul nu mai poate suporta, îndura, duce.

Globalizare, lege, violență, mass-media, economic, ș.a. etc. Iac! 

Slănină, țuică de casă, brânză, lapte, caș, bulz, carne etc., iată paradisul visat de mine...Aer rarefiat, lume puțină, oameni și mai puțini, vorbă rară, 2 câini de nădejde (și vreo 2 pisici stăpâne), oi, cai, măgari...iată familia extinsă la care aspir.

Aș îndepărta TV-ul, astfel încât oamenii să se mai vadă unii pe ceilalți, direct, în măsura posibilului (poate nu îi vom putea vedea direct pe cei situați la mai mult de câteva sute de km decât rar)... dar poate am redeveni oameni, poate ne-ar păsa de celălalt, poate ne-ar durea absența lui, poate am vrea să schimbăm priviri, impresii, vorbe etc. 

Culoare, multă culoare...să îmblânzească privirile, să destindă fețele, să facă ridurile să se înmoaie, să cheme la veselie, dans și apropiere. 

Visez la un foc de tabără, însoțit de muzică, mângâieri lubrice pe ascuns, consum la comun dintr-o sticlă de 1 litru (de fanta), fără somn și la dimineața care va să vină, ușoară și răcoroasă, adumbrită de nu știu ce, aducând cu sine roura de pe iarbă.

news de pe frontul tariei

Carti cumparate, whiskey cumparat si degustat si o continua adrenalina organicista, asa as putea caracteriza ultimele zile.

Is f. multumit de o f. recenta achizitie intitulata "Morrison. A feast of friends", avandu-l ca autor pe Frank Lisciandro. Contine o multime de fotografii necunoscute mie ale lui Jim si o serie de relatari despre el care apartin unor apropiati ai sai, gen Vince Treanor, Bill Siddons, January Jansen, Michael McClure, Babe Hill s.a.

Ca fotografi care imi par interesanti, din cei descoperiti in ultimul timp, as numi asa: Hiroshi Osaka, Kenro Izu, Frederic Barzilay, Lucien Clergue, Manuel Alvarez Bravo si Albert Watson.

Mi-e dor de Curmatura de mor. As vrea sa stau sus, sa aspir aer curat si tare, sa beau vin, si tarie din butelca de inox 'proaspat' achizitionata si ceai cu rom. Sa mananc slana cu ceapa si usturoi si sa stau pe terasa de lemn, sa admir zapada, inaltimile si magarii jegoshi.

Mi-am mai luat si ceva carti romanesti, in special de la Polirom, care vorbesc depre comunism, elite, rezistenta taranimii etc. Asa, ca sa imi fac o idee in plus despre ce a insemnat comunismul in Romania, ce mutatii a produs si pentru a ma pregati cat mai bine contra rinocerizarii (de orice factura ar fi ea).


Plush e o veselie, o draguta. Se zbenguie pe acilea, calareste biroul la greu, doarme in special pe minisistemul audio, horcaie cand o mangai, e innebunita dupa boabe, haleste cu mare pasiune pufuleti, alune, dulciuri si linge la greu doza de bere cu alcool.

Incerc sa lecturez una dintre cartile lui Petre Pandrea despre Brancusi, care se doreste a fi o sociologie a sculptorului, o radiografie a amicilor si inamicilor sai, dar nu ma prinde deloc nici stilul de scriitura, nici abordarea asa-numita sociologica. Ma rog, mai incerc...

This doesn't rhyme and I don't give a shit

Chiar asa?!

Ei, nu cred. Sa fie asa, sa nu fie...

Well, vinul e de vina. Din cauza lui am o stare asa, usor brizata. E ca si cum pot topai in un picior, in timp ce merg spre serviciu la 9 A.M.

Acum ascult Lhasa. Suna bine.

Aseara am mesterit la sifonier, in ideea la inceput absurda ca ii pot da de cap. Fara competente tehnice precum ma stiu, ma gandeam ca o sa il fac strecuratoare pana sa ii dau aliura verticala si functionala. In schimb, cu prelungi perioade de gandire, explicatii ale Monicai si sfaturi de la cei care le dau, ma repun pe treaba. Adica, daca ar fi dupa mine, as da gaura dupa ochi si as rectifica dupa ce realizez ca am facut greseala. A da gaura.. in special ca sa ii pun balamalele.

Acuma, vad ca foaia alba de hartie ma ingrozeste, in comparatie cu cea a calculatorului. Ca sa scap de oroarea de a nu avea nimic de spus, iau cuvintele care imi vin, le pun stiva si apoi arunc peste ele o mana de mortar. Amestec nisip cu ceva ciment, iau mistria sau ce naiba o fi aia si arunc la intersectia dintre cuvinte. Asa, ajung sa stea. Unele peste altele, de-a valma. Ce logica, ce coerenta, ce discurs....Macabru, de-a dreptu' prost scris.

In rest, astept pastrama promisa de George. Cu mare interes. Si ma gandesc sa trec prin un magazin, sa iau sorici si sa ii dau fac la talpi putintel. Ca sa fac si io ca Rozi, adica sa balosesc. Rozi e una dintre cainii Monicai. Una, din cauza ca e fata. Ce ar mai putea veni frumos? Hm, un munte. Unul mic, de wk. Finalizata prima seara cu ceva cani de vin la caldura sobei incalzita cu lemne. Un motan care toarce, niste caini afara, cativa magari jegosi si care trag din cand in cand o tigara si......restul de oameni nimeriti acolo.

Opa, e cazu' sa ma bag la cutie. Ar trebui sa incep chestionarul care sa ma ajute sa investighez consumul cultural al cetatenilor nostri.

Asta e, nu rimeaza, dar nici nu ma mai oftica asa tare ca odinioara.